Despre Vitamina C

Scris de: All For Vizualizari: 6
24 Mar
0

Vitamina C este un nutrient esențial vieții, solubil în apă, implicat în producția de glucocorticosteroizi și de anumiți neurotransmiţători (substanțe care permit transmisia influxului nervos), în metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic și al anumitor aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi și a nitrozaminelor, în reacții imunologice, care facilitează absorbția fierului la nivelul tubului digestiv.

Fructele citrice (lămâie verde, lămâie, portocală, grepfrut), tomatele şi cartofii sunt surse comune și foarte bune de vitamina C. Alte alimente care sunt bune surse de vitamina C includ papaza, broccoli, varză de Bruxelles, coacăze, căpşuni, conopidă, spanac, pepene galben si kiwi. De asemenea, merişoarele și ardeii iuţi sunt surse bogate în vitamina C.

Cantitatea de vitamina C din alimente provenite din plante depind de:

  • varietatea exactă a plantei,
  • condițiile solului
  • climatul în care s-a dezvoltat,
  • perioada de timp dintre recoltare și consumare,
  • condițiile de păstrare,
  • metoda de preparare. Gătitul în general, se presupune, distruge vitamina C - vedeți secțiunea despre Prepararea alimentelor.

Majoritatea speciilor de animale și plante își sintetizează singure vitamina C. Prin urmare, nu este o vitamină pentru ele. Sinteza este obținută printr-o secvență de pași, bazați pe enzime, care convertesc glucoza în acid ascorbic. Acest lucru are loc fie în rinichi, la reptile și păsări, sau în ficat, la mamifere și păsări ciripitoare (Passeriformes). Ultima enzimă din proces, l-gulonolactonă oxidază, nu poate fi fabricată de organismele umane deoarece gena care aparține enzimei nu funcționează. Pierderea unei enzime care este importantă pentru producerea acidului ascorbic a avut loc frecvent pe scara evoluţiei și a afectat majoritatea peștilor, multe păsări, unii lilieci, cobaii și majoritatea primatelor, incluzând oamenii. Mutaţiile nu sunt încă letale, deoarece acidul ascorbic se regăsește din abundență în sursele alimentare (se poate spune că multe dintre aceste specii se hrănesc, sau se hrăneau, în principal cu fructe).

De exemplu, o capră adultă produce mai mult de 13000 mg de vitamina C pe zi într-o stare normală și până la 100000 mg pe zi într-o stare de stres, traumă sau boală.

S-a demonstrat că traumele sau rănile consumă o cantitate mare de vitamina C la animale, incluzând oamenii.

Abia în anii 1920 s-a realizat că și unele bucăți de carne sunt, de asemenea, o sursă de vitamina C. Mușchiul și grăsimea, care reprezintă baza alimentației occidentale moderne, sunt surse slabe. Ca și în cazul fructelor și legumelor, gătitul micșorează cantitatea de vitamina C conținută.

Sinteză chimică artificială

Vitamina C este produsă din glucoză prin două metode principale. Procesul Reichstein, dezvoltat în anii 1930, folosește o singură pre-fermentare, urmată de o cale pur chimică. Procesul de fermentație modern în doi pași este originar din China, dezvoltat în aniii 1960, și folosește fermentația adițională pentru a înlocui parțial pașii chimici următori. Ambele procese transformă în vitamina C aproximativ 60% din glucoza introdusă.

Funcții în organism

  • Ca participant la hidroxilare, vitamina C este necesară la producerea de colagen în ţesutul conjunctiv. Aceste fibre sunt omniprezente în întreg organismul, asigurându-i acestuia o structură stabilă, dar flexibilă. Unele țesuturi au un procentaj mai ridicat de colagen în conținut, în special pielea, membranele mucoase, dinţii și oasele.

  • Vitamina C este necesară la sinteza dopaminei, noradrenalinei și adrenalinei în sistemul nervos sau în glandele suprarenale.

  • Vitamina C este de asemenea necesară la sintetizarea carnitinei, care este importantă în transferul energiei la motocondriile celulelor.

  • Este un puternic antioxidant.

  • Țesuturile biologice cu cel mai mare procentaj de vitamina C conținută — peste 100 de ori față de nivelul din plasma sangvină — sunt glandele suprarenale, glanda pituitară, timusul, corpus luteum și retina.

  • Creierul, splina, plămânul, testiculul, nodul limfatic, ficatul, tiroida, mucoasa intestinului subţire, leucocita, pancreasul, rinichiul și glandele salivare au o concentrație de vitamina C de la 10 până la 50 de ori mai mare decât în plasmă.

Nici un organ nu face rezerve de ascorbat ca funcție principală a sa, așa că organismul rămâne foarte repede fără această substanță dacă nu există un aport continuu care să fie absorbit prin sistemul digestiv. Eventual, se poate ajunge până la deces în cazul în care deficiența este neglijată.

Aporturile nutriționale recomandate de vitamina C sunt de 35 până la 65 miligrame pe zi pentru copil, de la 60 la 100 miligrame pentru adulți și adolescenți. Pentru fumători este recomandat un aport crescut, de ordinul a 120 miligrame pe zi. Aceasta vitamină este ușor oxidabilă și foarte sensibilă la căldură și la radiații infraroșii și ultraviolete.

Carența în vitamina C, rară în țările în curs de dezvoltare și excepțională în țările industrializate. Este responsabilă de apariția scorbutului, o formă de avitaminoză. Cauzată de un aport alimentar insuficient, unei malabsorbții digestive, unei creșteri a necesităților sau unei eliminări excesive, carența apare de cele mai multe ori la subiecții vârstnici, alcoolici, suferind de malabsorbție cronică sau supuși unei hrăniri prin perfuzii nesuplimentate în vitamina C. Ea se traduce prin oboseală și anemie, dureri osteoarticulare, edeme, gingivită și pierderea dinților, hemoragii, imunitate scăzută. Era o afecțiune foarte des întâlnită la marinarii care plecau în voiaje lungi sau pe perioada iernii, din cauză că fructele și legumele nu puteau fi păstrate proaspete pentru foarte mult timp.

Stările de subcarență (stadiul care precede carența) ar fi mult mai numeroase, iar actualmente se pune întrebarea referitoare la eventualele relații între un defect de aport în vitamina C și diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataractă etc.).

Efecte negative cunoscute

Vitamina C este recunoscută ca fiind una dintre cele mai puțin toxice substanțe din medicină. LD50 pentru șobolani este de 11900 mg kg−1 .

  • O primă grijă o reprezintă persoanele cu tulburări de metabolism al fierului, incluzând hematocromatoza. Vitamina C crește absorbția de fier. Dacă bolnavii de hiperabsorbție de fier ingeră doze de vitamina C de ordinul gramelor, aceasta poate înrăutăți tulburarea lor, din cauza absorbției mărite.

  • Vitamina C cauzează diaree dacă este ingerată în cantități mai mari decât limita, care diferă de la individ la individ. Cathcart  a numit această limită Limita de Toleranță Bowel și a observat că este mai mare la persoanele care sunt suferinde decât la cele sănătoase. Variază de la 5 grame pe zi la persoanele sănătoase, până la 300 grame pe zi la cei care suferă de boli grave, precum SIDA și cancer. Diareea încetează imediat ce doza este redusă, fără a provoca vreun alt efect negativ.

  • Niveluri insuficiente de enzima glucoză-6-fosfat dehidrogenază (G6PD), o tulburare genetică, poate predispune unii indivizi la anemie hemolitică după ingerarea unor substanțe oxidante prezente în alimentație sau medicamente. Aceasta include și doze mari, repetate, intravenoase sau orale de vitamina C. Există un test pentru descoperirea deficienței de G6PD . O doză mare de vitamina E a fost propusă drept factor potențial protectiv.

  • Lipsa vitaminei conduce la scorbut și la boala lui Barlow (scorbut infantil). Scorbutul infantil provine din laptele sterilizat, din absența fructelor și legumelor proaspete din alimentația copilului. Chiar vitaminizat, laptele sterilizat administrat copiilor rămâne un produs steril: nici un produs zis vitaminizat nu poate înlocui alimentația cu fructe și legume proaspete.

Beneficiile vitaminei C

Vitamina C, luată cu responsabilitate și la îndrumarea specialistului poate aduce multiple beneficii organismului, precum:

  • întărirea sistemului imunitar;

  • refacerea mai ușoară după gripă sau răceală;

  • cicatrizarea mai rapidă a leziunilor pielii;

  • îmbunătățirea circulației sângelui, etc.

Comentarii
Scrie parerea
All For Nature © 2020 - Toate drepturile sunt rezervate | ANPC